Troll Funny

Funny Comics Troll Pictures Videos Images Epic

Eu am umilit-o, ea mi-a salvat viața

Căsnicia ei a depins de acest cadou
Un fiu e fiu până se însoară, o fiică este fiică toată viața
   

A fost o vreme când credeam că m-am născut cu stea în frunte si că totul mi se cuvine. Nu dădeam doi bani pe nimeni și mă comportam ca un nemernic în special cu oamenii care, în pofida caracterului meu mizerabil, mă acceptau așa. A fost nevoie, se pare, să primesc o lecție dură de la viată ca să învăț ce e cu adevărat important pe lumea asta.

Mulți oameni au auzit de întâmplarea prin care am trecut, fără să mă cunoască. Am ajuns la știri fără să îmi propun acest lucru, din păcate ca exemplu negativ pentru societate.

Întotdeauna am fost genul acela de băiat rebel care sfida legile. Nu prea am avut parte de o educație aleasă. Ai mei mi-au oferit totul: bani, mașini scumpe, lux și cam tot ce se poate cumpăra. De un singur lucru am fost lipsit: de dragoste.

Crescând, am început să am o atitudine ieșită din comun. încercam să atrag atenția asupra mea cu orice preț. Numai părinții mei păreau să nu mă vadă. Considerau că, având haine scumpe și mașină de fițe la 19 ani, îmi era suficient ca să duc un trai bun.

Avusesem o iubită, pe Carmen, dar i-am dat papucii înainte de balul de absolvire. Am umilit-o în public, la bal, povestindu-le colegilor cum mă implora să nu o părăsesc. Nu știam atunci că iubirea adevărată e în stare să mute munții din loc și să ierte orice rău. Nici nu mă gândeam la astfel de lucruri. Erau simple filozofii pentru mine. Tot ce mă interesa era să mă distrez, fără să fiu constrâns de nimeni.

La 22 de ani, am luat ultima mașină achiziționată de tatăl meu din garaj și am pornit cu ea într-o cursă nebunească. Făceam în fiecare seară întreceri cu băieții din cartier.

Am vrut să le demonstrez că eram cel mai tare. în zona Pasajului de la Victoriei, am accelerat din ce în ce mai tare. Ultima dată, indicatorul arăta 166 km la oră. Din viteză, m-am lovit puternic de zidul din partea dreaptă a pasajului. Mașina s-a învârtit în loc, s-a lovit de zidul din partea stângă, apoi s-a mai mișcat un timp. Când s-a oprit, nu mai eram conștient.

Am deschis ochii la spital, după trei zile de comă. Primul lucru pe care l-am văzut, ca prin ceață, a fost ceasul agățat pe perete. Indica ora 3. Nu știam dacă 3 ziua ori 3 noaptea. Mi-am amintit că mă izbisem de zid. Am început să mă pipăi. A intrat o doamnă roșcată, tânără, îmbrăcată într-un halat albastru.

— Sunt viu sau am murit? am întrebat-o cu voce stinsă.

A făcut ochii mari când a văzut că m-am trezit. S-a apropiat de mine, a verificat aparatele la care eram conectat.

— Nu te mișca! mi-a poruncit ea.

— Sunt viu?

— Da, ești viu. Ai scăpat ca prin minune. De trei zile plânge mama ta lângă capul tău. 0 să chem doctorul. Să nu te miști!

în câteva minute, eram înconjurat de cadre medicale. După un control amănunțit și multe întrebări, au chemat-o pe mama. Nu o mai văzusem niciodată în starea aceea. Avea ochii umflați de plâns, roșii, fața trasă și era foarte palidă.

— Lucian, iubitule… cum te simți?

— Amorțit.

— îți amintești ce s-a întâmplat?

— Nu totul. Am pierdut controlul, mamă!

Mama m-a luat de mână și a început să mă mângâie.

— 0 să trecem noi peste asta, copile. Fii puternic, băiatul meu!

Am adormit în scurt timp. 0 lună am stat la terapie intensivă. Când m-au mutat de acolo, nu mai știam să merg. Am învățat mersul în picioare exact ca un copil care abia face primii pași.

în toată această perioadă grea, părinții au stat numai lângă mine. Aveam nevoie de sânge. Din cauza grupei rare pe care o am, nu se găseau donatori. Toți prietenii m-au părăsit. Nici măcar unul nu s-a interesat de viața mea. într-o zi, pe când încercam să mai fac încă un pas, m-am trezit cu Carmen lângă mine. Nu o mai văzusem de la balul de absolvire. Văzându-mă în starea aceea deplorabilă, s-a aruncat la gâtul meu, plângând.

— Lucian, cum te simți? Abia azi am aflat… îmi pare așa de rău! Nu-mi vine să cred că ești în starea asta!

— îți mulțumesc, Carmen!

Nu îndrăzneam să o privesc în ochi. îmi aminteam cum o umilisem, iar acum, ironia sorții, ea era singura care mă vizita!

— Offfff, Lucian, eu nu îți port pică, să știi…

— Carmen, eu am greșit mult față de tine. De fapt, tuturor celor din jur le-am făcut rău. Uite în ce situație i-am pus pe ai mei cu accidentul ăsta! Nu sunt bun de nimic. Am crezut că totul mi se cuvine doar pentru că ai mei au bani. Viața mi-a dat o lovi-tură grea, Carmen. 0 meritam!

— Nu spune asta, Lucian! Nimeni nu merită să i se întâmple asta! Tu ești un băiat bun.

Am luat-o de mână și mi-am cerut iertare.

— Lucian, eu am aflat despre accidentul tău dintr-un ziar. Nu mi-a venit să cred. Scria că ai nevoie de sânge.

— Da… din păcate am o grupă rară și RH-ul negativ. Nu se găsesc donatori.

— De asta sunt aici. și eu am aceeași grupă. Am venit să donez pentru tine!

— Carmen, îți bați joc de mine? Nu e momentul pentru răzbunare… Te rog, nu acum!

— Nu aș putea să îmi bat joc de tine, Lucian! Te iubesc la fel de mult ca atunci când eram împreună. Deși nu ți-am spus niciodată, să știi ca aș face oricepentru tine!

Nu îmi venea să cred câtă putere avea acea fată. Nu numai că mă iertase pentru felul în care o părăsisem, dar venise la spital ca să îmi salveze viața dându-mi din sângele ei.

— Poate o să ne înțelegem mai bine când o să curgă același sânge prin venele noastre! a adăugat Carmen.

Nu știam ce să mai spun. Gestul ei m-a impresionat până la lacrimi. Am început să o mângâi.

— 0 să fac tot posibilul să ne înțelegem, Carmen. îți promit!

Din acea zi, Carmen a fost nelipsită de la spital. Mă întrebam cum de am putut să fiu atât de dobitoc și să îmi bat joc de îngerul acela de fată. Mi-am jurat să mă fac bine pentru ea și să o fac fericită. De asemenea, mi-am jurat să mă descurc prin forțe proprii după ce mă însănătoșesc, fără să mai depind de banii părinților.

După încă o lună, am fost externat. Nu eram complet recuperat. Era necesară încă o intervenție chirurgicală, care nu putea fi efectuată în România. Ai mei s-au interesat și au găsit o clinică în Istanbul. Am plecat acolo cu speranță în suflet, având-o alături pe Carmen. Cu fiecare zi petrecută împreună vedeam cât de minunată este această fată. M-am îndrăgostit de ea într-un mod foarte profund.

— Carmen, îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine. Te iubesc enorm!

— și eu te iubesc, Lucian. Dar… mă tem că aș putea fi doar o pelerină pentru vreme rea. Nu aș suporta să mă părăsești din nou.

Mi-a fost greu să o conving să aibă încredere în mine. M-am schimbat mult și pot spune că numai iubirea ei m-a adus pe făgașul normal. Carmen m-a încurajat permanent, mi-a dat putere să merg mai departe. Iar gândul că îmi curge sângele ei prin vene mă face să o respect și să o iubesc ca pe o parte din mine.

De când ne-am întors de la Istanbul, ne-am mutat împreună. Carmen îmi gătește, mă răsfață cu prăjituri. Ca să îi fac o surpriză și să mă revanșez față de ea, am pregătit nunta noastră, în secret. Nu mi-a fost greu, avându-i pe ai mei alături, să stabilesc cununia civilă, sluj-ba religioasă și toate celelalte detalii ale nunții fără știrea ei.

I-am comandat o rochie de mireasă care știam că îi plăcea. 0 admirase într-o revistă, în avion. Am vorbit cu părinții ei, am făcut invitațiile. în ziua nunții, i-am spus iubitei mele că o scot la plimbare, la Snagov. Când am ajuns acolo, am luat-o de mână și am dus-o în una dintre camerele închiriate pentru acel eveniment. Rochia aștepta pe umeraș, costumul meu – lângă ea. Am scos cutia cu inelul din buzunar, m-am pus în genunchi și am cerut-o:

— Carmen, iubito, vrei să fii soția mea chiar acum, aici?

Sigur că a spus da. Nu îi venea să creadă că totul era aranjat. în grădină, așteptau toate rudele noastre, împreună cu ofițerul stării civile și preoții.

Nu am văzut-o niciodată pe Carmen așa de fericită ca în ziua nunții noastre. Măcar atât puteam face și eu pentru persoana care mi-a redat viața. Accidentul acela de mașină a lăsat urme pentru toată viața. Dacă ar fi să o iau de la capăt, o spun cu mâna pe inimă, aș trece din nou prin toată durerea știind că o am pe ea alături de mine.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Sursa : libertatea.ro

Foto : 123rf

Căsnicia ei a depins de acest cadou
Un fiu e fiu până se însoară, o fiică este fiică toată viața

Comments are closed.

loading...