Troll Funny

Funny Comics Troll Pictures Videos Images Epic

Donald Trump este noul președinte al SUA. Rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA

Semne că a fost cu altă femeie
Cum îți dai seama dacă ai destul iod în organism
   

Donald Trump este noul președinte al SUA. Donald Trump a reușit să se impună în fața lui Hillary Clinton și să strângă cei minim 270 de electori necesari pentru câștigarea alegerilor din SUA.

Hillary Clinton a fost prima dintre cei doi candidați, care s-a prezentat la vot în cadrul scrutinului istoric din SUA.  Donald Trump nu s-a grăbit deloc și a urmat-o  trei ore mai târziu, iar unii martori spun că ar fi fost chiar și huiduit la ieșirea din secția de votare.

Candidata democrată părea  extrem de emotionață, promițându-le americanilor că dacă o aleg pe ea va face tot ce-i va sta în putință pentru ca SUA să prospere, în timp ce rivalul său s-a lăudat ca datele pe care le are echipa sa de campanie arată că situatia este foarte bună pentru el și a făcut acuzații de fraudă electoral, spunând că mașinile de vot schimbă votul în favoarea democrațiilor.

511 zile de campanie electorală care a bulversat America

Din totalul de 218 milioane de cetățeni eligibili să își  exprime dreptul la vot, aproximativ 145 de milioane s-au înscris pe liste pentru a-și exercita dreptul la vot. Statele Unite folosesc un sistem de vot indirect pentru a-și alege președintele. Alegerile au avut  loc la capătul a 511 zile de campanie electorală care a bulversat America, marcată de derapajele din discursul candidatului republican, dar și de ancheta FBI privind e-mail-urile candidatei democrate.

Acum maratonul campaniei s-a încheiat și ambii candidați  au așteptat împreună cu echipele lor și susținătorii lor, rezultatul scrutinului, în New York, la câțiva pași distanță.

Donald Trump este noul președinte SUA, după două mandate ale lui Obama

Iată lista celor 44 de președinți ai Statelor Unite:

  • George Washington: 30 aprilie 1789- 4 martie 1797
  • John Adams:  4 martie 1797- 4 martie 1801
  • Thomas Jefferson: 4 martie 1801- 4 martie 1809
  • James Madison:  4 martie 1809- 4 martie 1817
  • James Monroe:  4 martie 1817 – 4 martie 1825:
  • John Quincy Adams: 4 martie 1825- 4 martie 1829
  • Andrew Jackson: 4 martie 1829 -4 martie 1837
  • Martin Van Buren 4 martie 1837 -4 martie 1841
  • William H. Harrison: 4 martie 1841 -4 aprilie 1841
  • John Tyler: 4 aprilie 1841- 4 martie 1845
  • James K. Polk: 4 aprilie 1841 -4 martie 1845
  • Zachary Taylor: 4 martie 1849 -9 iulie 1850
  • Millard Fillmore: 9 iulie 1850- 4 martie 1853
  • Franklin Pierce:  4 martie 1853- 4 martie 1857
  • James Buchanan: 4 martie 1857 -4 martie 1861
  • Abraham Lincoln: 4 martie 1861 -15 aprilie 1865
  • Andrew Johnson: 15 aprilie 1865- 4 martie 1869
  • Ulysses S. Grant: 4 martie 1869- 4 martie 1877
  • Rutherford B. Hayes: 4 martie 1877 -4 martie 1881
  • James Abram Garfield: 4 martie 1881- 19 septembrie 1881
  • Chester A. Arthur: 19 septembrie 1881- 4 martie 1885
  • Grover Cleveland: 4 martie 1885- 4 martie 1889
  • Benjamin Harrison: 4 martie 1889 -4 martie 1893
  • Grover Cleveland: 4 martie 1893 -4 martie 1897
  • William McKinley: 4 martie 1897 -14 septembrie 1901
  • Theodore Roosevelt: 14 septembrie 1901- 4 martie 1909
  • William H. Taft:  4 martie 1909 -4 martie 1913
  • Woodrow Wilson: 4 martie 1913 -4 martie 1921
  • Warren Gamaliel Harding:  4 martie 1921 -2 august 1923
  • Calvin Coolidge:  2 august 1923- 4 martie 1929
  • Herbert Hoover: 4 martie 1929 -4 martie 1933
  • Franklin D. Roosevelt: 4 martie 1933 -12 aprilie 1945
  • Harry S. Truman: 12 aprilie 1945  -20 ianuarie 1953
  • Dwight D. Eisenhower:  20 ianuarie 1953- 20 ianuarie 1961
  • John F. Kennedy: 20 ianuarie 1961 -22 noiembrie 1963
  • Lyndon B. Johnson: 22 noiembrie 1963 -20 ianuarie 1969
  • Richard Nixon:  20 ianuarie 1969- 9 august 1974
  • Gerald Ford: 9 august 1974 -20 ianuarie 1977
  • Jimmy Carter: 20 ianuarie 1977 -20 ianuarie 1981
  • Ronald Reagan: 20 ianuarie 1981 -20 ianuarie 1989
  • George H. W. Bush: 20 ianuarie 1989 -20 ianuarie 1993
  • Bill Clinton: 20 ianuarie 1993 -20 ianuarie 2001
  • George W. Bush:   20 ianuarie 2001 -20 ianuarie 2009
  • Barack Obama: 20 ianuarie 2009-20 ianuarie 2017

Vestea că Donald Trump este noul președinte SUA nu este una bună pentru România

Dacă Donald Trump va câștiga alegerile, România va rămâne fără apărare în fața posibililor atacatori și asta pentru că sunt șanse foarte mari ca NATO să dispară, spune analistul economic Aurelian Dochia.

Trump este cel care cere o concentrare pe politica domestică din SUA și dorește oarecum să întoarcă spatele restului lumii. „A făcut unele declarații care sunt îngrijorătoare și cu privire la NATO și probabil că sub influența lui Trump rolul NATO s-ar putea diminua foarte mult. Practic, fără poziția americană în NATO, acesta nici nu știu dacă va mai rezista ca organizație de apărare internațională și asta evident că în Europa ar avea niște consecințe extrem de mari, în momentul în care Europa nu este pregătită pentru o alternativă de apărare în afara NATO”, a mai spus Dochia.

Mandatul prezidențial începe pe 20 ianuarie, anul următor

După ce a fost ales președintele la alegerile de pe 8 noiembrie, mandatul prezidențial de patru ani începe în anul următor, la 20 ianuarie. Președintele își începe obligațiile oficiale cu o ceremonie inaugurală, ținută în mod tradițional pe treptele Capitoliului Statelor Unite, care este sediul Congresului, depunând jurământul în public, ceremonie condusă în mod tradițional de președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite.

 

sursa : libertatea.ro

Comments

comments

Semne că a fost cu altă femeie
Cum îți dai seama dacă ai destul iod în organism
Loading...

Comments are closed.